În loc de prefaţă
Această carte am scris-o pentru mine, pentru a-mi reaminti anumite lucruri plăcute (sau mai puţin plăcute) din viaţa mea.
Vreau în special sa-mi pun ordine în gânduri, să-mi expun (pentru a-mi putea verifica, cu ajutorul celor care vor citi aceste notaţii) anumite gânduri, legate de existenţă în general sau măcar de anumite aspecte legate de aceasta.
Pentru început, voi încerca să mă prezint: sunt un om obişnuit (sau aşa mă consider) care m-am născut în localitatea Apahida (am vrut să spun comuna, dar nu ştiu dacă nu este oraş acuma) o comună mare (era) din apropierea oraşului Cluj Napoca. Nu-mi amintesc prea multe lucruri despre această localitate, deoarece ne-am mutat de la Apahida la Cluj iar apoi la Bucureşti, unde am stat câţiva ani dupa care ne-am mutat din nou, la Lipova (Arad).
Provin dintr-o familie cu mulţi copii. Am trei fraţi şi două surori, din care una (prima ca vârsta) nu mai este în viaţă la ora aceasta. Dintre toţi fraţii şi surorile mele sunt singurul care am reuşit sa-mi fac studiile imediat după ce am terminat liceul (ceilalţi şi-au completat studiile ulterior) dar asta nu mă face să mă consider mai altfel decât ei, ci consider că, fiind unul din ultimii născuţi, am beneficiat de condiţii materiale mai bune. (Am terminat liceul în anul 1967 şi trebuie ţinut cont de faptul că am fost şase copii la părinţi).
Am copilărit în oraşul Lipova, unde am făcut şi liceul. Acest oraş este un oraş mic în care interesant este râul Mureş care îl străbate pe lungimea sa, parcul de lânga Mureş, unde mă jucam împreună cu fratele meu (mai mic, Ilie căruia noi îi spuneam Iliuţă), munţii din apropiere (Lipova e situată la marginea sudică a munţilor Zarandului) cu cetatea Şoimoş, a cărei ruine se gasesc în localitatea Şoimoş (sau Lipova III – la 3 km est de centrul Lipovei) şi unde ne plăcea să mergem în plimbari de sfârşit de săptămână), ca şi Băile Lipova, staţiune balneoclimaterică aflată la 3 km sud de oraşul Lipova.
Ca prima amintire, care spune câte ceva despre felul meu de a fi, este o întâmplare (din Bucureşti cred) când eu eram mic, nu ştiam să vorbesc (de fapt am început să vorbesc destul de târziu, pe la 3 ani). Stătem în curte, o curte mare, în iarbă şi mă jucam cu un fir de iarbă. La un moment dat vine spre mine sora mea (mai mare, Elisabeta, pe care o numim Ely) şi mă întreabă ce fac acolo.
Eu tocmai (fără să-mi dau seama, din joacă) făcusem un nod şi în acel moment tocmai trăgeam de cele două capete şi încheiam nodul. Văzând ce făcusem, Ely s-a mirat, a început să strige:
- Mămică, mămică, vino repede să vezi că Emil a făcut un nod!
Bineînţeles că mămica şi-a văzut de treburi, nu a venit, iar eu ştiu că am rămas foarte mirat de faptul că sora mea a strigat, că doar nu făcusem nimic deosebit, mă jucasem doar.
Relativ la Bucureşti nu mai am alte amintiri decât una privitoare la faptul că ne jucam (eu şi fratele meu mai mic, Ilie) cu o roată, pe care o purtam prin toată curtea (era o curte pavată cu piatră, din câte îmi amintesc era cărămidă, şi făceam un zgomot asurzitor. Noroc că era o curte mare, aşa că nu eram în văzul alor noştri). Mai ştiu că numeam acea roată cu care ne jucam “trocilă”.
Despre originea mea, pot spune că tatăl meu, se considera român. S-a născut la Timişoara şi din câte mi-a spus a jucat şi fotbal la Chinezul.
El spunea că străbunicii lui erau de origine din ţinuturile germane ale Franţei (Alsacia sau Lorena).
De fapt acest nume este destul de răspândit. În afară de un chimist cunoscut cu acest nume (german), am aflat (în a doua parte a vieţii despre răspândirea acestui nume în Canada – în glumă o numeam pe Michele Pfeiffer – sora mea), dar am întâlnit acest nume şi în Bucureşti, unde am auzit numele meu strigat de către o asistentă la un laborator de fizică, pe care îl făceam împreună cu o altă clasă (noi am terminat cu patru ani şi făceam un laborator împreună cu o clasă care făcea cinci ani şi începuse facultatea cu un an înaintea noastră). Deci m-am auzit strigat şi m-am dus la catedră. Acolo, asistenta m-a întrebat ce doresc. I-am spus că m-am auzit strigat şi că mă numesc Pfeiffer. Ea mi-a spus că nu pe mine mă chemase, şi că mai exista o studentă cu acest nume.
Apoi am cunoscut-o. Între noi nu era nici o relaţie de rudenie.
